Slujba de Sfințire a icoanelor oficiată la Mănăstirea Putna în Duminica Ortodoxiei, pe 21 Februarie 2010. Descarcă Slujba de Sfintire a icoanelor la o calitate foarte buna (format mkv). Pentru rulare aveți nevoie de codecuri/playere audio-video cât mai recente.

Predica ținută în Duminica Ortodoxiei (21 Februarie 2010) de către părintele stareț al Mănăstirii Putna, Arhim. Melchisedec Velnic.

Click aici pentru a descărca Predica ținută în Duminica Ortodoxiei la o calitate foarte buna (format mkv). Pentru rulare aveti nevoie de codecuri/playere audio-video cat mai recente.

A Doua Săptămână

„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.” /Pilde 4:23/

1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s’a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima.”

2. Din inimă izvorăşte sânge, iar în sânge e sufletul. Precum e sufletul în inimă, aşa e în tot omul. Dacă apa în izvor este sărată, este sărată şi în râu; dacă e dulce în izvor, va fi dulce şi în râu. Cum e izvorul, aşa-i şi vărsarea râului.

3. Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n’ar lucra, dacă sângele n’ar duce-o la inimă. Când doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta dacă sângele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă prin inimă.

Calea, adevarul și viața în Hristos

Duminica Ortodoxiei, 2010

Arhimandrit Cleopa Ilie

Ce este Ortodoxia?

Rădăcina şi viaţa poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credinţa cea dreapta în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreştinat de două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei. De atunci, de când am primit sfânta şi dreapta credinţă în Dumnezeu, poporul nostru a avut viaţă. Până atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viaţa poporului român este dreapta credinţă în Iisus Hristos. Să ţinem cu tărie la credinţa ortodoxă.

De la primii voievozi creştini ai românilor, de când sunt cele trei Ţări Române, Moldova, Muntenia şi Transilvania, toţi au fost creştini ortodocşi. Mama lui Minai Viteazul a fost călugăriţă şi este înmormântată la Mănăstirea Cozia, sub o lespede de piatră pe care scrie : „Aici odihneşte monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul". Apoi şi Ştefan cel Mare. La Mănăstirea Probota, unde este îngropat ctitorul ei, Petru Rareş, este îngropată monahia Măria Oltea, mama lui Ştefan cel Mare. Ei domni şi mamele lor călugărite! Vedeţi voi câtă unire era între credinţă şi conducere atunci? Cel ce conducea ţara avea mama călugăriţă şi frate călugăr.

Toţi îşi făceau câte o mănăstire şi mormânt în mănăstire. Fericiţi şi de trei ori fericiţi au fost domnii noştri ortodocşi: Ştefan cel Mare şi Sfânt, la Putna; Ieremia Movilă şi Gheorghe Movilă, la Suceviţa; Petru Rareş, la Probota; Lăpuşneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistriţa; Mircea cel Bătrân, la Cozia.

Ştefan cel Mare n-a fost baptist! Mircea cel Bătrân n-a fost evanghelist sau adventist!

Sfîntul Ioan ne introduce în subiectul treptei acesteia prin vorbe foarte sugestive: “Să vorbim acum pe scurt despre începutul şi plinătatea patimilor necuvioasei închipuiri de sine. (...) În toate străluceşte soarele cu îmbelşugare. Si de toate străduinţele se bucură slava deşartă. De pildă: sunt stăpînit de slava deşartă cînd postesc; dezlegîndu-l, ca să nu fiu cunoscut (ca postitor), iarăşi mă stăpîneşte slava deşartă, pentru modestia mea; îmbrăcîndu-mă în haine luxoase sunt biruit de ea, schimbîndu-le in haine nearătoase, iarăşi sunt stăpînit de ea; vorbind, sunt biruit de ea; tăcînd, iarăşi sunt biruit de ea. Oricum voi arunca acest glob cu coarne, totdeauna unul stă drept împotriva mea”.

Sunt sigur că fiecare din noi înţelege ceea ce spune Sfîntul Ioan. Slava deşartă e începutul mîndriei, este lauda de sine pentru lucrul bine făcut. Este dorinţa de recunoaştere din partea celorlalţi, iubirea de laudă. Sfântul Ioan spune: „Duhul deznădejdii se bucură văzînd înmulțindu-se păcatul; duhul slavei deşarte, văzînd înmulțindu-se virtutea”.